Atenţie la expunerea prelungită la soare!

Expunerea la soare, pe lângă multiplele beneficii, poate fi şi sursa de îmbătrânire prematură a pielii, cu favorizarea apariţiei ridurilor şi a petelor pigmentare. Totodată, poate determina arsuri şi alergii solare, insolaţie, scăderea acuitătii vizuale, leziuni ale retinei şi, pe termen lung, poate declanşa temutul cancer de piele.

Responsabile pentru aceste efecte negative sunt razele ultraviolete. Trebuie menţionat că intervalul de timp între momentul agresiunii radiaţiilor solare asupra pielii şi aparitia efectelor nocive vizibile poate fi cuprins între 20 si 30 de ani.

Cu cât arsurile solare se produc la vârste mai tinere, când pielea este mai sensibilă şi mai vulnerabilă, cu atat se măreşte riscul apariţiei cancerului. De aceea , trebuie să aveţi mare grijă cât şi cum vă expuneţi la soare. Chiar dacă folosiţi înainte de plajă produse fotoprotectaore, după expunere sunt indicate creme hidratante, calmante şi regeneratoare.

Indicaţii:

Nu vă expuneti la soare în perioade de maximă intensitate (între orele 10:00 şi 17:00). Purtaţi îmbrăcăminte confecţionată din fibre  naturale, pălarii cu boruri largi, care să acopere părţile susceptibile de arsuri, ochelari de soare cu filtru UV.

Alimentaţia trebuie să cuprindă cât mai multe legume şi fructe intens colorate, în stare proaspătă, care conţin beta-caroten şi alte vitamine cu rol antioxidant (A, E, C),minerale şi enzime, acizi graşi Omega-3, 6, 9, plus o cantitate mare de apă.

Este bine să evitaţi alcoolul, deoarece studiile efectuate arată că sporeste incidenţa cancerului cutanat.

Dacă, totuşi, v-aţi ales cu arsuri ale pielii este bine să folosiţi: gelul cu aloe vera, uleiul de cătină, unguentul cu gălbenele sau cel cu propolis.

 

Recomandari

Alte Articole