Bărbat din Arcalia reținut de polițiști după ce a comis mai multe furturi

La data de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală au dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, față de un bărbat, de 22 de ani, din Arcalia, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în perioada decembrie 2017-martie 2018, cel în cauză ar fi comis trei furturi. Astfel, la data de 27 decembrie 2017, în localitatea Arcalia, acesta ar fi sustras dintr-un taximetru, un telefon mobil, în valoare de 1200 de lei. De asemenea, în perioada 24 ianuarie-27 martie a.c., bărbatul ar fi sustras bunuri, din curtea a două imobile, situate pe raza localităților Crainimăt, respectiv Chintelnic, în valoare totală de aproximativ 12.500 de lei.

Prejudiciile au fost recuperate în totalitate și restituite păgubiților.

În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Judecătoriei Beclean cu propunerea de arestare preventivă.

Recomandari

Alte Articole