Bistrița: Deținut preluat de un echipaj SMURD

Duminică, 13 ianuarie 2013, în jurul orei 12.30, printr-un apel la 112, s-a solicitat intervenţia unui echipaj medical la sediul Penitenciarului Bistriţa, în cazul unei persoane private de libertate aflată în executarea unei condamnări de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 

,,Persoana în cauză a fost prezentată la cabinetul medical al unităţii în cursul dimineţii, întrucât prezenta o stare fizică alterată, caracterizată prin somnolenţă. Persoana privată de libertate a fost ţinută în continuare sub observaţie şi monitorizare constantă şi, întrucât starea acesteia nu s-a ameliorat până în jurul amiezii, personalul medical de serviciu a solicitat intervenţia de urgenţă” spune Laura Opriș, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița.

Persoana privată de libertate a fost transportată de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare.

La nivelul Penitenciarului Bistriţa au loc verificări specifice, în vederea identificării cauzelor care au generat apariţia acestei situaţii.

Raimond Petruț

sursa foto: rasunetul.ro

 

 

Recomandari

Alte Articole