BISTRIȚA: Policlinica de nota 10

Policlinica 10, așa cum au numit-o doctorii bistrițeni, datorită aparaturii ultramoderne cu care va fi dotată, se va deschide în curând. Din luna mai, bistrițenii vor putea face analize medicale și se vor putea trata la standarde europene și în sediul Policlinicii Spitalului Județean de Urgență de pe strada Gării, care acum este în plin proces de reabilitare. Potrivit conducerii, acesta va fi renovat, modernizat și dotat cu aparatură de ultimă generație.

 Cabinetele vor fi dotate cu aparatură medicală de investigații de ultimă generație, astfel pacienții vor beneficia în premieră de servicii care până acum se realizau doar în spital.

În plus, laboratorul de radiologie și imagistică medicală va beneficia de un aparat radiologic digital care în situații speciale solicitate poate fi accesat on-line de către medicii radiologi din spital.

Modernizarea proiectului prevăzut în planul de dezvoltare al Spitalului Județean de Urgență din Bistrița este complexă.

Pacienții bistrițeni vor fi tratați de 10 la Policlinica 10, adică pe lângă aparatura ultramodernă, vom avea și cadre medicale supracalificate.

De asemenea, cabinetele de oncologie medicală, medicină internă, cardiologie și ginecologie vor avea în dotare ecografe de ultimă generație.

Recomandari

Alte Articole