Cătălin Cherecheș, fost și aproape sigur viitor fost primar de Baia Mare, va ”uimi” în continuare întreaga țară (partea a II-a)

EDITORIAL – Peter Vasile CZOMPA

 Cu două zile în urmă, am publicat un editorial cu exact același titlu și-am promis că voi reveni cu o continuare. Mă țin de cuvânt, iată, dar o să încep nu cum mă gândisem inițial (dar la câte nu mă gândisem?!), ci cu ceva ce tocmai am găsit întâmplător: ”Mai bine să înțelegi bine puțin, decât să înțelegi greșit tot” (Anatole France). Văzând cugetarea asta, imediat mi-a venit în minte o întrebare: oare câți înțeleg cu adevărat gravitatea cazului cu luare de mită, în formă continuată? Nu răspunsul contează în ceea ce vreau să punctez aici, ci altceva, și anume momentele (a se citi dosarele) 18 iunie 2013 și octombrie 2015. Da, cu siguranță că unii vă amintiți bine, e vorba despre descinderile DNA de-atunci, acțiuni care s-au materializat prin deschiderea mai multor dosare penale și punerea sub urmărire penală a mai multor persoane. Iată că peste două săptămâni se fac deja trei ani de la primul ”cutremur” serios din Primăria Baia Mare. Mai multe dosare penale grele, multe capete de acuzare foarte grave, foarte multe persoane chemate la audieri/declarații (în calitate de martori sau suspecți). Apoi a pocnit cazul ”HCM-Primărie”, parcă în 1 octombrie 2015. Alte acuzații grave, plus alte personaje puse sub urmărire penală, alt dosar greu. Una peste alta, nu sunt chiar sigur câte dosare sunt în lucru (de aceea nici nu-mi permit să spun public ceva ce, deși știu ”pe surse”, încă n-am putut verifica oficial), însă un lucru e cert, zic eu, vor mai fi dosare trimise în instanță. Mai devreme ori mai târziu, dar vor fi, sunt convins. Și-acum, care e legătura cu acea cugetare a lui Anatole France? Destul de mulți au cam uitat – sau tratează superficial ori pur și simplu nu vor să-și amintescă – de episoadele menționate, de acele dosare aflate în cercetare de atâta timp. Bine, să presupunem că lumea mai uită, să presupunem că în acele dosare încă n-ar fi destule probe solide și suficiente pentru trimiterea în judecată a suspecților/inculpaților, să zicem că mulți nu știu mai nimic despre unele dosare sau înțeleg greșit cum e cu ele (durata cercetărilor); ei da, am putea presupune toate astea, dar atunci cum rămâne cu recentul dosar trimis deja în instanță? Ăsta e ”puținul” pe care oricine ar trebui să-l înțeleagă, lucrurile sunt mult, mult prea clare și evidente! Prin urmare, e imposibil ca cineva, oricine, oricât de puțină pregătire juridică ar avea, să înțeleagă greșit absolut totul! Cel puțin teoretic, dar și logic, e imposibil așa ceva! Mai ales acum când primarul/candidatul Cherecheș e deja trimis în judecată într-o cauză clară ca lumina zilei. Mai ales acum când se știe deja, de ieri, 2 iunie, că inculpatul mai rămâne în arest preventiv cel puțin 30 de zile, conform deciziei Curții de Apel Cluj! Iar dacă în 1 iunie încă nu știam acest lucru, dar spuneam că acest caz oricum va ”uimi” întreaga țară, acum, astăzi, cu atât mai mult e valabil ceea ce-am spus.

Schimbând un pic registrul, hai să ne oprim o clipă la candidatul Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL). Trebuie neapărat, pentru că în finalul editorialului din 1 iunie am pomenit de un ”surprinzător” susținător fervent al avocatului. Este vorba de Attila Somogyi, care a fost consilier personal atât al primarului Cherecheș, cât și al fostului primar Cristian Anghel. Atât. Deocamdată. Poate, în viitorul apropiat, vom vorbi despre un consilier personal al următorului posibil primar… tot ce se poate, mai ales că se cam știe de vechea strânsă amiciție dintre Cherecheș și Niculescu-Țâgărlaș, nu? Dar câți știați, oare, că imediat după episodul iunie 2013, tocmai avocatul liberal a fost cel ales de primar să-l reprezinte și să-l apere? Apropo, din 2011 până în 2015, cât de des l-ați auzit pe politicianul-avocat luând vreo poziție oficială față de ceea ce se întâmpla în Consiliul Local Baia Mare și în Primărie? Mai contează? Poate da, poate nu… depinde cine și din ce unghi de vedere privește lucrurile, nu-i așa? Precum un ziar (electronic) care-l susține acum la greu pe candidatul liberal sau precum un trust (mai) actual care este trup și suflet alături de inculpatul primar arestat. Dar așa-i în tenis, vorba aia, așa-i și-n handbal, așa-i și-n fotbal, așa-i și-n rugby, așa-i și cu înotul și cu multe altele. Păi, dacă tot am pomenit deja de dosarul penal ”HCM” și-am ajuns și la sport, aud că HCM nici măcar nu va mai participa în Liga Națională?! Nu știu sigur, nu-s ziarist de sport, însă așa am auzit. Și nici nu m-ar mira. În schimb, aflu că președintele executiv al clubului de fotbal FCM Baia Mare, Cristian Șpan, a declarat că s-ar putea să se retragă, că fără un sponsor puternic nu se va putea continua activitatea competițională nici măcar în liga a II-a. Sigur că da, aici pot spune clar: da, din păcate exact așa este, ar fi chiar o minune ca acest club să nu dispară de tot! Oricum, nici situația denunțătorului Șpan nu este deloc-deloc roz, dimpotrivă. Iar situația nașului său, Liviu Bala – știți, (fost) director executiv la HCM -, unul dintre cei mai apropiați oameni ai primarului arestat, este încă și mai și. Gravă rău. Așa, vedeți ce fain se-nchide cercul? După atâta sport, n-ar fi cazul să ne răcorim nițel mergând la un ștrand? A, nu-i unde? Nici măcar la un bazin olimpic descoperit? O să fie cândva? Când, în 2021? Fix deodată cu viitorul parc industrial băimărean? Mdaaa, nu-i nimic, ”Coaliția pentru Baia Mare”, aia ”apolitică”, susținută de PSRO-ul lui Geoană și de gluma numită PNȚ-CD Maramureș, păstorit de-un alt prieten de-al primarului, Doru Dăncuș, deci coaliția asta pestriță probabil va face totul (unii vă amintiți sintagma asta veche și stupidă, nu?) măcar de-acum încolo, măcar mai mult decât băncuțe, beculețe, panseluțe, vizite de lucru, albume foto pentru EL, tăiere de iarbă. Și de frunze. La câini! Câinii ăia care umblă cu covrigi în coadă prin Baia Mare din 2011 încoace. Inclusiv pe la PSD, că altfel nu-mi pot închipui cum de-au ajuns pesediștii într-un asemenea hal de brambureală încât să-l desemneze tocmai pe Florin Tătaru drept candidat pentru primărie. Cine e Tătaru? Nu contează, chiar n-are importanță, cantitate neglijabilă! Alți candidați? Îi știți și dvs., oricum v-ați hotărât deja, deci gata. Totuși, o precizare scurtă: spuneam în editorialul anterior că voi aborda chestiunea cu paginile false de pe facebook, folosite în lupta electorală mizerabilă; nu mai are sens acum, aici, o să discutăm pe facebook și probabil voi scrie pe tema asta un articol.

Hai mai bine să vă spun și câteva lucruri legate de dvs., cititorii. Merită! Fiindcă opinia publică e mereu surprinzătoare, așa cum am constatat și în cazul Cherecheș, inclusiv ca reacții la editorialul meu din 1 iunie. Mă refer în primul rând la faptul că, dintre cei care au ținut să(-mi) dea un semn, indiferent pe ce cale de comunicare (publică sau privată), indiferent că ei înțeleg mai mult ori mai puțin cazul ca atare, indiferent pe cine vor susține la alegeri, indiferent de gradul de apreciere pentru ceea ce-am scris, ei bine, spun că 99% dintre ei au făcut-o civilizat și în general la subiect. Repet, 99%, atâția oameni care au reacționat cu bun-simț, repet, fără să conteze defel în ce măsură sunt ei sau nu sunt de acord cu rândurile mele, cu opinia mea. Să explic puțin de ce m-a surprins oarecum acest lucru. M-a surprins pentru că în ultimele câteva săptămâni bune am urmărit pe facebook foarte-foarte multe dezbateri pe subiectul în cauză, discuții care, aproape fără excepție, se transformau într-un șir de invective, jigniri, înjurături, ce mai, tot tacâmul. De așa ceva m-am temut și eu, fiind pregătit să tai în carne vie, pe bune. Totuși, nu s-a întâmplat așa ceva nicăieri unde a fost citit editorialul meu, fie că l-am postat eu sau altcineva. Concluzia: ”cum mă tratezi tu, așa te tratez și eu”, adică, deși pe internet și-n special pe facebook tare multă lume înțelege complet greșit acest așa-zis principiu – la o bădărănie răspunzându-se cu o înjurătură de top și-apoi să te ții ce urmează -, așa ceva nu se întâmplă în comentariile și discuțiile privind articolele mele de presă. De asta ziceam că, în contextul în care spiritele sunt acum mai încinse ca de obicei, bașca pe cazul Cherecheș ajuns deja de ”interes național” și-n în top, totuși chiar și-acum am avut parte aproape numai de reacții normale, de bun-simț. Aproape, fiindcă au existat și câteva excepții, păi cum altfel, de exemplu o fufă probabil cu 3,14 neuroni, care, în demența ei, a postat chiar în pagina mea de facebook așa: ”vai ce m… vă dă Cherecheș după ce iese”! Tare, așa-i? Sau au mai fost vreo doi care, în loc să comenteze pe subiect, pe text, pe caz, s-au apucat să-mi dea sfaturi… gazetărești (sic!), cum și când să scriu, că de ce n-am scris până acum, că de ce nu mă implic mai mult, că de ce nu încerc să schimb mentalitatea unora și, cea mai tare, țineți-vă bine!, că de ce încerc să mă pun bine ”cu actualul și cu viitorul primar”!?! Iar aceștia sunt băimăreni, știu să scrie foarte corect gramatical, își redactează frazele foarte fluent și clar, declarându-se total anti-Cherecheș! V-am dat exemple din ambele tabere, concluziile trageți-le dvs., stimați cititori. O concluzie totuși voi enunța eu: astfel de aiuriți ”dăștepți” sunt destui în ambele tabere, din păcate, frustrați agresivi și periculoși care nu înțeleg nici măcar mesajul unui editorial! Sunt convins că acum ați înțeles exact de ce v-am povestit despre asemenea tipuri de reacții ale cititorilor. Le mulțumesc tuturor, mai ales celor 99%, firește, dar și celorlalți – care tocmai au dovedit, fără să vrea, că le stau în gât ambelor tabere ”beligerante”, cu mulțumiri! Atunci e de bine și-o să ne reîntâlnim după alegeri. Mergeți să votați, zău așa! Cu oricine, cu toți candidații sau cu niciunul, dar mergeți!

Peter-Vasile CZOMPA

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale