Ești aici: Acasă » Eveniment (Page 314)

Doar 60% dintre elevii bistriţeni au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistrita-Năsăud, din cei aproximativ 2900 de elevi care au participat la Evaluarea Naţională, doar 1807 au obţinut medii peste cinci (62.03%). În anul şcolar 2011-2012, în unităţile de învăţământ din Bistriţa-Năsăud au fost înscrişi la începutul anului şcolar, în clasa a VIII-a, 3236 de elevi. Dintre aceştia, s-au înscris la examenul de evaluare ...

Mai departe

Ioan Oltean şi Radu Moldovan au aceeași opinie: USL nu se va destrăma!

Indiferent de ,,frecuşurile" care există la nivel naţional între PD-L şi PSD sau de coabitările, obicei, de scurtă durată, dintre cele două formaţiuni politice, etrenul tandem Tom şi Jerry este interpretat cu imensă patimă de cei doi grei ai politicii de pe meleagurile lui Coşbuc şi Rebreanu. Evident, ne referim la Ioan Oltean şi Radu Moldovan. Apropo, cine e Tom și cine e Jerry rămâne la aprecierea cititor ...

Mai departe

Florian dixit: Primăriile trebuie să plătească naveta dascălilor

În cadrul ultimei întruniri a Colegiului Prefectural, Cristian Florian, prefectul județului Bistrița-Năsăud s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul că exista multe primării care nu decontează transportul cadrelor didactice navetiste. Florian a fost cât se poate de tranșant vizavi de această problemă și a punctat:  ,,Aceasta problema nu ar trebui tratata cu indiferenta. Acei profesori predau pentru copiii ...

Mai departe

Un polițist bistrițean a luat mită, dar și … doi ani cu suspendare

În urmă cu doi ani la Tribunalul Bistrița-Năsăud se înrtegistra un dosar prin care polițistul Ioan Alexandru Ciui era acuzat de luare de mită. Concret, acesta cerea bani conducătorilor auto pentru a nu-i sancționa. Cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar oamenii legii nu sunt mereu intangibili în raport cunm legea, ,,nenea polițistul" a ajuns, în urma unor reclamații, pe mâna procurorilor. Purtătorii ...

Mai departe

Pregătiri de iarnă pe şoselele din Bistriţa-Năsăud

Drumurile Naţionale sunt pregătite de intervenţie. Pentru drumurile judeţene încă se organizează licitatţii.Acesta este stadiul pregătirii autorităţilor din Bistriţa-Năsăud pentru a interveni iarna aceasta pe şosele. La nivelul Secţiei Judeţene a Drumurilor Naţionale, din necesarul de 9.000 tone nisip şi 6.500 tone sare, stocul conţine în momentul de faţă 1.600 tone nisip şi 50 tone sare. Totodată, parcul a ...

Mai departe

Neia Lăcătuş: Asistăm la o discriminare rasială

Preşedintele filialei judeţene a Partidei Romilor, Emil Neia Lăcătuş susţine că respingerea proiectului de amplasare a locuinţelor modulare în cartierul Viişoara reprezintă o discriminare rasială împotriva romilor. În şedinţa de Consiliu Local de miercurea trecută pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre, care viza aprobarea unor măsuri referitoare la amplasarea unor locuinţe modulare în cartierul ...

Mai departe

Vezi ce a spus David Todoran despre eliminarea sa de la X Factor

Bistriţeanul David Todoran a părăsit competiţia difuzată de Antena 1, X Factor. Asta după ce a uitat unul din versurile piesei cântate, în cadrul celei de-a treia etape de eliminare. Mentorul categoriei 25+, Adrian Sina, i-a ales lui David piesa "Walking in Memphis". "N-am fost familiarizat cu piesa, dar nici nu m-am putut efectiv concentra. Am avut multe concerte prin ţară cu trupa şi eram foarte obosit.  ...

Mai departe

Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum, pe primarul comunei Şieu-Odorhei

Cel care timp de 12 ani a condus destinele locuitorilor comunei Şieu Odorhei, Viorel Chirlejan a fost condus astăzi pe ultimul drum. Sute de oameni, alături de rudele, prietenii, colegii de partid şi alte personalităţi marcante ale politicii şi administraţiei din Bistriţa-Năsăud au participat la înmormântare. Viorel Chirlejan avea 57 de ani, era căsătorit şi a lăsat în urmă 2 copii. Primăria Şieu Odorhei a ...

Mai departe

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus