Comportamentul preventiv în utilizarea surselor de gaze şi energie poate salva vieţi în cazul unui cutremur

80% dintre români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism, iar cei mai mulţi dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenţia salvatorilor. Aceasta a fost concluzia alarmantă a unui studiu realizat în rândul populaţiei adulte din România, studiu pe care s-a fundamentat campania de informare „Nu tremur la cutremur”, lansată în luna ianuarie a acestui an.

 

E.ON România s-a alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne, derulată la nivel naţional prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), ce are ca principal obiectiv informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile şi regulile de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul şi după producerea unui seism.

„În România au loc zilnic cutremure de mică intensitate şi este foarte important să cunoaştem principalele modalităţi prin care putem să ne protejăm, atât pe noi înşine, cât şi familiile noastre sau colegii de serviciu pe durata producerii unui cutremur, precum şi ceea ce trebuie să facem imediat după producerea seismului”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

 

În prima lună de la lansarea campaniei, reprezentanţii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, împreună cu voluntarii E.ON, au derulat mai multe acţiuni de informare a cetăţenilor, prin distribuirea materialelor tipărite special realizate pentru diseminarea mesajelor campaniei.

Prin aceste materiale sunt popularizate regulile care trebuie respectate în amenajarea locuinţei pentru limitarea pericolelor în caz de cutremur şi modul în care cetăţenii trebuie să reacţioneze în timpul producerii seismului în funcţie de locul în care se află în momentul respectiv: acasă, la serviciu, pe stradă.

În cadrul campaniei vor avea loc exerciţii de simulare a producerii unor situaţii de urgenţă în cadrul cărora cetăţenii vor fi învăţaţi cum să se comporte în cazul producerii unor astfel de evenimente.

 

„Conştientizarea populaţiei cu privire la comportamentul care trebuie adoptat în cazul unui cutremur este unul dintre principalele obiective instituţionale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care poate fi însă cel mai bine realizat cu sprijinul tuturor componentelor societăţii civile”, a declarat col. Nicolae Cornea, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.).

 

Pe lângă măsurile necesare pregătirii şi amenajării locuinţei în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul şi după producerea cutremurului, foarte importantă este şi cunoaşterea şi însuşirea măsurilor de siguranţă în ceea ce priveşte sursele de gaze naturale şi electricitate.

 

Ce trebuie să faci înainte de cutremur?

 

  • asigură-te că ştii de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale şi cu energie electrică;
  • asigură-te că sistemele de încălzire (centrala termică, boilerul, soba, radiatoare electrice etc.) sunt montate corect şi solid fixate pentru ca în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalaţiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile;
  • asigură-te că articolele inflamabile şi produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură şi în locuri în care nu se pot răsturna.

Ce trebuie să faci după producerea cutremurului?

 

  • întrerupe alimentarea cu gaze naturale şi cu energie electrică;
  • nu aprinde lumina şi nu folosi focul deschis – conductele stradale şi instalaţiile interioare de gaze naturale din clădiri pot fi avariate (rupte, fisurate, distruse) şi pot genera scăpări masive de gaze urmate de incendii sau explozii;
  • verifică starea instalaţiei de gaz doar cu spumă de apă şi săpun, de îndată ce este posibil. În cazul în care constaţi scăpări de gaze, închide robinetul de alimentare cu gaze, deschide fereastra şi cheamă echipa de intervenţie a distribuitorului de gaze natural;
  • nu te apropia la o distanţă mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului şi nu permite altor persoane să se apropie;
  • stai departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o maşină;
  • atunci când cablurile electrice aeriene ating autovehiculul în care te afli, rămâi în interiorul acestuia, anunţă serviciile de urgenţă şi aşteaptă sosirea echipajelor de intervenţie;
  • foloseşte o lanternă pentru iluminat. Evită folosirea lumânărilor pentru a nu provoca o explozie sau un incendiu;
  • nu încerca să repari singur defecţiunile produse la instalaţii electrice sau de gaze naturale. Reparaţiile se fac doar de către specialişti autorizaţi.

Despre I.G.S.U.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne. La nivel naţional, I.G.S.U. coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte.


Despre E.ON România

Grupul E.ON în România este activ de 10 ani pe piaţa locală în domeniile furnizării şi distribuţiei de gaze naturale şi energie electrică, deservind circa 3 milioane de clienţi. Aria de activitate a companiilor E.ON acoperă 20 de judeţe situate în partea de nord a ţării. Compania platformă, E.ON România, deţine participaţii la E.ON Distribuţie România, E.ON Energie România şi

 

Recomandari

Alte Articole