COMUNICAT IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD: Camapnie de prevenire a furturilor de/din autoturisme

În perioada 15-31 iulie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud desfăşoară o campanie preventivă de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile de autoprotejare pentru a nu deveni victimele hoţilor de şi din autoturisme.

Având în vedere tendinţa ascendentă a fenomenului infracţional în ceea ce priveşte furturile de autoturisme semnalate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, problematica a fost transpusă într-o prioritate de acţiune a poliţiştilor bistriţeni.

Astfel, poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei din cadrul posturilor de poliţie comunale intensifică acţiunile de control în locurile şi zonele predispuse comercializării bunurilor şi componentelor sustrase din interiorul sau exteriorul autoturismelor, în vederea descurajării potenţialilor infractori.

Totodată, se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor în parcările mari din municipiul Bistriţa şi din oraşe, în magazinele care au ca obiect de activitate comercializarea pieselor şi accesorilor auto, în staţiile de alimentare cu carburanţi, precum şi în service-urile şi spălătoriile auto, urmărindu-se creşterea gradului de siguranţă şi informare a populaţiei privind măsurile de autoprotecţie pe linia furturilor de şi din autoturisme.

Împreună cu elevii voluntari ai poliţiei, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor distribui materiale informative la reprezentanţele auto de pe raza judeţului, iar la şcolile de şoferi, Registrul Auto Român şi Autoritatea Rutieră Română vor fi organizate acţiuni preventiv-informative, pentru identificarea, descoperirea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Campania de prevenire-informare ,,Ai grijă înainte ca alţii să ,,aibă grijă” are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme şi se înscrie într-o prioritate judeţeană, abordând un gen de infracţionalitate cu un aport important la situaţia operativă.

Dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor autorii profită de neglijenţa manifestată de către proprietari în ceea ce priveşte asigurarea bunurilor personale, respectiv autovehicule lăsate neasigurate şi cu cheile în contact, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de următoarele recomandări:

– de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor ( genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică etc.);
-dacă locuiţi la casă, parcaţi-vă autoturismul în curte sau în garaj şi asiguraţi-l corespunzător;
– nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună “invitaţie” pentru hoţi;
-contactaţi firme specializate în comercializarea şi instalarea unor sisteme de alarmare, antifurt, pentru autoturisme, sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
-asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;
-nu lăsaţi în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
– parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri izolate;
-manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!

Recomandari

Alte Articole