CRISTUR-ȘIEU: O persoană a decedat şi o alta a fost grav rănită în urma producerii unui accident de circulaţie

Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Orheiu Bistriţei, comuna Cetate, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, pe raza localităţii Cristur-Şieu, în direcţia Bistriţa-Beclean, pe un sector de drum cu marcaj continuu şi indicatoare rutiere potrivit cărora depăşirea este interzisă iar limita de viteză este de 70 km/h, s-a angajat în depăşirea unui autoturism, condus de către un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Bistriţa, care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, şi care a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, spre stânga, fără să se asigure, cu intenţia de a pătrunde pe DC 31B, intrând în coliziune cu acesta.

 

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a bistriţeanului, precum şi a unei femei, în vârstă de 51 de ani, din Bistriţa, pasageră în acelaşi autoturism, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. La această unitate medicală a fost declarat ulterior decesul conducătorului auto.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

***

             Recomandări de prevenire a accidentelor rutiere: 

  • Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi a depăşirilor neregulamentare;
  • Măriţi distanţa între autovehiculele în mers;
  • Reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii;
  • Adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă!
  • Adoptaţi un comportament preventiv în trafic!

Recomandari

Alte Articole