Expoziție Norbert Thomae la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

În cadrul manifestărilor legate de comemorarea a 70 de ani de la evacuarea populației germane din Nordul Transilvaniei, în septembrie 1944, Muzeul Bistrița aduce în fața publicului opera uneia din personalitățile remarcabile a acelei generații – pictorul Norbert Thomae.

Născut la Bistrița la 15 mai 1887, a urmat școala în orașul natal, iar ultimele două clase gimnaziale la Cluj. Pasiunea pentru desen, cultivată în familie și remarcată de profesorul din gimnaziu, Michael Fleischer, l-a condus înspre Academia de Arte de la Budapesta, unde l-a avut ca și profesor pe Ede Balló. În același loc studiază între 1908-1912 la Facultatea pentru profesori de desen. O bursă din partea Fundației Brukenthal îi asigură suportul unei călătorii de studii la Viena, München, Dresda, Leipzig, Berlin și Italia, unde a luat contact direct cu marile capodopere ale artei europene.

Din 1912 a devenit profesor de desen la gimnaziul evanghelic din Sebeș, unde în anul următor se căsătorește cu Josephine Bechthold, cu care va avea două fiice – Helene și Marion.

Între 1916 și 1918 este mobilizat și trimis pe fronturile din Galiția, Bucovina și Italia.

În anul 1927 se întoarce în urbea natală ca profesor la Gimnaziul evanghelic, unde a funcționat până în toamna lui 1944. După o câțiva ani de provizorat pe teritoriul Austriei, în 1949 se stabilește definitiv în Germania, la Schwäbisch Gmünd, unde va trăi până la 90 de ani.

Intim legat de locul de origine, care străbate ca un fir nevăzut întreaga sa operă, Norbert Thomae s-a impus ca un artist stăpân pe meșteșug, portretist remarcabil, desenator plin de vigoare, ale cărei compoziții echilibrate îi caracterizează opera.

Lucrările din această expoziție fac parte din generoasa donație, de 89 de lucrări, pe care moștenitorii artistului – cei trei nepoți, Antja Hella Neumann, Wolfgang Rohling și Wolfram Wenzl, au făcut-o muzeului și comunității din care s-a ridicat cel dintâi artist profesionist al Bistriței.

Dr. Corneliu Gaiu,

Director Muzeul Bistrița

Recomandari

Alte Articole