Ioan Oltean: USL pregăteşte fraudarea alegerilor

Deputatul Ioan Oltean, liderul democrat-liberalilor din Bistriţa-Năsăud, a declarat că formaţiunea politică din care face parte a decis să boicoteze referendumul din 29 iulie deoarece USL pregăteşte o fraudare de proporţii. În plus, Oltean a afirmat faptul că PDL va folosi un soft pentru depistarea voturilor multiple în Bistriţa-Năsăud.

Oltean a atacat dur refuzul colaiţiei aflate la guvernare de a  monta camere de supraveghere în secţiile de votare. ,,Nu au fost de acord să fie montate camerele de supraveghere în secţiile de votare, şi mai mult, au modificat şi programul de mers la vot. Aceştia au modificat legea referenumului în mod abuziv cu un singur scop: acela de a crea condiţiile necesare pentru fraudarea alegerilor” a punctat liderul democrat-liberalilor bistriţeni.

Deputatul bistriţean a mai spus că PDL va folosi un soft prin care vor fi verificate periodic listele suplimentare de vot, pentru a depista eventualele voturi multiple:  ,,Eu nu am foarte multe informaţii despre modul în care se foloseşte softul respectiv, este treaba specialiştilor, ei vor şti să-l folosească. E vorba de ziua votului. Îi atenţionez pe locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud că vom fi îndeaproape interesaţi de a evita frauda şi că vom verifica periodic pe cei înscrişi în listele suplimentare. Vom încerca să realizăm această procedură în toate organizaţiile judeţene pentru a asigura o minimă garanţie că lucrurile decurg normal”

Raimond Petruţ

Recomandari

Alte Articole