Peste 1600 de recenzorii au început instructajul

Peste 1600 de recenzori din Bistriţa-Năsăud au început de miercuri instructajul. Este vorba despre o perioadă de pregătire care se va întinde până la data de 15 octombrie.

În cadrul unei întâlniri, care a avut loc luni la Instituţia Prefectului, toţi primarii din Bistriţa-Năsăud au primit dosarele cu materialele informative, referitoare la organizarea şi desfăşurarea recensământului general al populaţiei şi locuinţelor.

În acest sens, judeţul Bistriţa-Năsăud a fost împărţit în 1589 de unităţi de recensământ, dintre care 1335 de sectoare, 187 de secţii şi 67 de circumscripţii de recensământ. Totodată s-au selectat pentru a realiza recensământul 1650 de persoane, dintre care 1382 recenzori, 186 recenzori şefi, 67 responsabili de circumscripţie şi 150 de rezerve.

Recensământul este programat să se desfăşoare toamna aceasta, în toată ţara.

Recomandari

Alte Articole