Premierul Victor Ponta este așteptat la Beclean

Premierul Victor Ponta va fi prezent vineri, 17 aprilie, la Beclean. Acesta va fi însoțit de vicepremierul Liviu Dragnea, deținătorul portofoliului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Gabriela Szabo, ministru al Tineretului și Sportului, Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, La  ora 11 va fi inaugurat bazinul didactic de înot.

 Printre altele, vor fi vizitate șantierele de la Liceul Tehnologic Agricol, respectiv campusul de la Colegiul Național “Petru Rareș” și Liceul Tehnologic “Henri Coandă”.

Victor Ponta  se va întâlni cu beclenarii la ora 16.00, la vechiul sediu al primăriei.

Va urma înmânarea cheilor ANL – îndeplinită de premierul Victor Ponta și secundul său, Liviu Dragnea – și deplasarea la noul sediu administrativ local, acolo unde va fi inaugurat un centru de informare istorică și vor fi evidențiate, cu fotografii expuse în sala Consiliului Local, 22 de personalități marcante din orașul Beclean (la parterul imobilului va funcționa, de acum, o toaletă publică, a cărei lipsă a fost resimțită mai mulți ani de zile în această localitate).

Slujba de sfințire va fi săvârșită de IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu participarea preoților din toate cultele reprezentate în oraș.

Recomandari

Alte Articole