PSD Feldru vs. edil (SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREFECTURII )

Grupul consilierilor locali PSD ai comunei Feldru doreşte prin prezenta să denunţe abuzurile şi ilegalităţile comise în ultimii 3 ani de către primarul comunei Feldu, Ţiolan Grigore, viceprimarul aceleiaşi localităţi, Sîngeorzan Iacob şi consilierii locali ai PNL.

În ultimii 3 ani, nouă (consilierilor locali ai PSD), în calitatea de reprezentanţi ai aproape jumătate dintre cetăţenii comunei Feldru (conform rezultatelor alegerilor locale 2012), ne-a fost refuzat în mode repetat accesul la procesele verbale ale şedinţelor de Consiliu Local; nu am avut niciodată dreptul de a conduce o şedinţă în calitate de „preşedinte”; nu am primit niciodată răspuns la solicitările şi întrebările noastre; nu ni s-a prezentat execuţia bugetară şi aprobarea contului de execuţie bugetară pentru anii 2012, 2013, 2014, deşi legea prevede ca acest lucru să se întâmple trimestrial; nu am fost convocaţi niciodată la întrunirile comisiilor de specialitate ( astfel, considerăm că toate hotărârile adoptate în ultimii 3 ani sunt ilegale); nu ni s-a prezentat raportul Curţii de Conturi.

De asemenea, vrem să atragem atenţia asupra constituirii unui grup infracţional, condus de către viceprimarul, Sîngeorzan Iacob, în complicitate cu primarul Ţiolan Grigore şi consilierii locali ai PNL, care au comis în ultimii 3 ani fapte de natură penală, abuzuri în serviciu şi se fac vinovaţi de conflicte de interese. În acest sens amintim faptul că s-au executat lucrări ilegale, fără proiect, fără aviz şi fără ca finanţarea lor să fie cuprinsă în bugetul local. Totodată s-a transmis către Instituţia Prefectului o altă evidenţă a repartiţiei resurselor bugetare, faţă de cea aprobată în şedinţele Consiliului Local. S-a trimis la prefectură HCL privind concesionarea pe o perioadă de 49 ani a dispensarelor medicale din Feldru, fără ca imobilele în cauză să fie trecute din domeniul public în cel privat (HCL a fost revocată de prefectură la insistenţele consilierilor locali ai PSD, din comuna Feldru). S-au aprobat închirieri şi concesionări de spaţii publice şi terenuri, fără aprobarea Consiliului Local Feldru. S-au cheltuit sume de la bugetul local pentru întocmirea unor studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru lucrări care nu aparţin Consiliului Local şi nu sunt de interes public. S-au valorificat la fier vechi mai multe autovehicule din patrimoniul Primăriei Comunei Feldru, fără respectarea procedurilor legale, iar banii obţinuţi în urma acestui demers nu au ajuns în totalitate în contul Primăriei Feldru. S-au plătit sume de bani pentru lucrări neefectuate.

Având în vedere tot ceea ce am semnalat în rândurile anterioare şi alte ilegalităţi similare, menţionăm că deţinem dovezi şi martori. De asemenea, vrem să precizăm că nu dorim un război politic, dar am depus un jurământ, acela de a respecta şi a face tot ceea ce este posibil pentru apărarea intereselor cetăţenilor comunei Feldru.

Totodată, vrem să precizăm faptul că noi, consilierii locali PSD ai comunei Feldru, nu vom mai participa la niciuna dintre viitoarele şedinţe de Consiliu Local. Iar dacă, în termen de 20 de zile, instituţiile abilitate nu vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate, pentru sancţionarea celor care au comis abuzurile anterior menţionate şi nu vom primi răspuns la această scrisoare (conform Legii 215, 286 şi 544) vom demisiona din Consiliul Local Feldru, atât noi, cât şi membrii supleanţi, urmând să particimăm la viitoarele şedinţe în calitate de observatori, fără indemnizaţia aferentă.

SEMNEAZĂ CONSILIERII LOCALI

COSTINAŞ MACAVEI

CIFOR GRIGORE

ILIEŞIU MAXIM

PAUCI IOAN

SÎNGEORZAN ARTENE

SÎNGEORZAN ŞTEFAN

ŢABREA PAVEL

Recomandari

Alte Articole