Raed Arafat a fost prezent la inaugurarea a două centre SMURD în Bistriţa-Năsăud

Vineri, 1 iunie 2012, a avut loc inaugurarea Gărzii de Intervenție Prundu Bîrgăului, iar sâmbătă, 2 iunie, a avut loc festivitatea de deschidere a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare în cadrul Gărzii de Intervenție Beclean.

La festivitatea organizată, începând cu ora 09.00,  la sediul subunității din Beclean, au participat ministrul secretar de stat dr. Raed Arafat, prefectul județului Bistrița Năsăud, președintele Consiliului Județean, primarul orașului Beclean, comandanții instituțiilor de resort, reprezentanți ai presei centrale și locale și numeroși cetățeni.

Participanții la acest eveniment au putut vedea renovările care s-au efectuat la subunitatea din Beclean, care au constat în lucrări de amenajare a spațiilor pentru personalul și tehnica din dotarea gărzii de intervenție.

Astfel, începând cu luna iunie a acestui an, în toate subunitățile de intervenție din cadrul I.S.U. ”Bistrița” funcționează Serviciul S.M.U.R.D., reușindu-se în acest mod acoperirea, din punct de vedere al acordării primului ajutor calificat, a întregului județ. Prin deschiderea S.M.U.R.D. Beclean și Prundu Bîrgăului s-a urmărit scăderea timpului operativ de intervenție, timpi de deplasare fiind reduși semnificativ, asigurându-se în acest mod încadrarea în ceea ce înseamnă ”ora de aur” în medicina de urgență.

,,Ambele subunități au în dotare câte două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor și sunt pregătite să intervină în gestionarea situațiilor de urgență pentru restabilirea stării de normalitate” menţionează plt.Marius Rus, purtător de cuvânt la ISU Bistriţa-Năsăud.

 

Raimond Petruţ  

Recomandari

Alte Articole