Sfinţii zilei

Conform Sinaxarului Bisercii Ortodoxe Române ,, în această lună, în  ziua a nouăsprezecea, are loc pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi  Daria.

Hrisant  şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui  Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din  Alexandria, iar Daria era de fel din Atena. Deoarece Hrisant fusese  introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti  şi botezat în credinţa creştină şi începuse să  propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu  ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele  Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci  socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea  să se întoarcă de la credinţa creştinilor. După ce s-au  căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu  numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea  singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei  nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul  Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie  desăvârşită.

Fiind  însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat  în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar  acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de  faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau  chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi  a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui  Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi  toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu  toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a  nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o  piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă;  fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia.  Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă  adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra  lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

Tot  în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul,  care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea  sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a  săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii  lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii  Mucenici Claudiu Tribunul, soţia  sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru,  împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit  împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Tribunul  Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând  botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi  Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii. Când  împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat  ordin ca toţi să fie executaţi. Sf. Claudiu a fost înecat în  mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi. Creştinii au  înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o  peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune. Într-o  zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi  chinuită. Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi  apoi şi-a dat sufletul întru Domnul. Un servitor a îngropat-o  în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.

Tot  în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian  diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au  săvârşit.

Sfinţii  Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi  Daria.

Într-o  peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să  cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici. Ei au făcut  slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Dar, auzind de  faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi  au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru  au primit şi ei cununa muceniciei. Doi dintre cei martirizaţi în  peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.

Tot  în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe  când împărăţeau în vechea Romă împăraţii  Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea  cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că  i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi  moartea în tot felul de chinuri. Pe atunci trăia şi un  oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea  Vilapatis. Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un  bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare.  Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de  aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare  peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit. Pentru  toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise  între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa  în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate  credinţele şi toate cugetele împăratului. Iar împăratul  a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi  venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în  regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să  dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să  se bucure de toată cinstea şi odihna.

Auzind  acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi  să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască  prin scrisori. Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa  aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu  înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul;  după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care  îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta  tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată. Şi i-au mai reamintit în  scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea  aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi  vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului  său. Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi  citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se  jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga:  „Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe  mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci  îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta”.

Când  unii dintre cei din palat l-au văzut  jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de  îndată pe împărat, care a zis: „Ştiaţi că  Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în  religia galileenilor?” „Deci, spuneţi-mi voi,  slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?” Iar aceia i-ai zis:  „Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în  teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din  Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva  să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el  este iubit de tine”. Sfatul acesta a plăcut împăratului,  care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie  de faţă la moartea lui. Astfel aducându-l în teatru,  l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând  pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se  facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte  de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând  la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă  să fie omorât. Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea,  călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în  ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

Tot  în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic  Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de  sabie s-a săvârşit.”

Raimond Petruţ , după

Recomandari

Alte Articole