ȘIEUȚ: Un puternic incendiu a distrus două anexe gospodărești și o bucătărie de vară

În momentul izbucnirii incendiului ( în jurul orei 21), în casă se aflau patru persoane, care s-au panicat și au avut nevoie de intervenția medicilor. Grajdul, șura și o bucătărie de vară au fost mistuite de flăcări, dar, din fericire, incendiul nu s-a propagat și la spațiul de locuit.

 

 

Până la sosirea pompierilor militari au intervenit oamenii din sat și voluntarii din Șieu, respectiv Șieuț.

Toate animalele din gospodărie (170 de oi, vaci și cai) au fost salvate.

 

Toate construcţiile erau realizate din lemn, fapt ce a favorizat propagarea flăcărilor foarte rapid de la o anexă la alta.

,,A fost afectată o suprafaţă totală de peste 500 de metri pătraţi. Este vorba de două anexe gospodăreşti şi o bucătărie de vară, alipită locuinţei. Din fericire toate cele patru persoane care locuiau în casă au reuşit să se autoevacueze în condiţii de siguranţă. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă. ”, precizat plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

 

Recomandari

Alte Articole