Un bărbat care trebuia să se afle în carantină la domiciliu a fost depistat de jandarmi în Autogara Bistrița

Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, au depistat pe raza municipiului Bistrița, în zona autogării, un bărbat de 33 de ani care ar fi trebuit să se afle la domiciliu în carantină, pentru o perioadă de 14 zile. Jandarmilor le-a atras atenția starea de agitație inexplicabilă a acestuia, în consecință bărbatul a fost legitimat iar la o primă verificare în baza de date s-a constatat faptul că ar fi trebuit să se afle în carantină la adresa de domiciliu din cartierul Viișoara, ca urmare a întoarcerii de curând din Germania.

Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de carantină la domiciliu, conform reglementărilor legale în vigoare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole