BECLEAN: Elevii de la Școala Gimnazială ,,Grigore Silași” au învățat să dăruiască …zâmbete(Galerie FOTO)

Voluntariatul şcolar este o oportunitate prin care elevii îşi materializează propriile idei şi participă activ în viaţa şcolii şi a comunităţii locale. Săptămâna trecută mai mulţi elevi din judeţ au dorit să aducă un strop de bucurie persoanelor cu probleme, celor vârstnici şi singuri. Demersul realizat de cei mici face parte dinproiectul „Dăruind un zâmbet!” derulat de Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” Beclean în parteneriat cu alte şcoli din judeţ.

Elevii au pregătit mărţişoare, felicitări, şi chiar o surpriză dulce pe care le-au oferit cu mult drag şcolarilor de la CSEI Beclean, de la Preventoriul din Ilişua, dar şi asistaţilor de la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihică pentru Adulţi din Becleansau bunicilor rămaşi singuri care tânjesc de dorul copiilor, al nepoţilor plecaţi în ţări îndepărtate.Echipa de implementare a activităţii formată din cadrele didactice Veturia Seserman, Ileana Cristea, Anuţa Pop, Tunde Şterţa, Raluca Gherghel aduce mulţumiri colaboratorilor care au contribuit la reuşita demersului umanitar.Deşi gestul în sine pare simplu, el a adus bucurie şi multe învăţăminte celor implicaţi. S-a demonstrat încă o dată că, prin astfel de activităţi, şcoala devine flexibilă, iar elevii depăşind mentalităţile devin mai buni, mai umani, mai responsabili.

Alte detalii despre proiect se pot afla la adresa http://daruindunzambet.blogspot.ro/

Veturia Seserman

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole