10 arme și 133 de cartușe, deținute ilegal, ridicate de polițiști în urma unei percheziții efectuate în Hălmăsău

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic și contrabandă calificată.

Cu ocazia percheziției au fost ridicate și indisponibilizate 8 arme letale și 2 arme neletale, toate deținute ilegal, iar cu privire la una dintre acestea există suspiciunea că ar fi fost introdusă ilegal în țară. De asemenea, tot cu ocazia percheziției au mai fost ridicate 133 de cartușe pentru arme letale, aflate în circuitul ilegal, precum și două capcane utilizate la acțiuni de braconaj.

În urma acțiunilor, un bărbat de 41 de ani, din Hălmăsău, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și criminaliști.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole