„Pe aripile copilăriei”, la CSEI Beclean

În cadrul progranului ,,Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean au avut loc o serie de actvităţi menite să demonstreze că elevii cu nevoi speciale sunt capabili de performanţe.

 

 

Sub motto-ul ,,Dacă oamenii cred că matematica e simplă, aceasta este doar pentru că ei nu realizează cât de complicată este viaţa”, profesoarele Lavoria Colceriu şi Tatiana Silveşan au coordonat un proiect numit ,,Pe aripile copilărie”, în cadrul căruia s-a desfăşurat şi activitatea ,,Matematica din viaţa noastră”, care a vizat valorificarea creativităţii copiilor şi implicarea acestora în activităţi menite să le formeze comportamente practice, în care să valorifice cunoştinţele matematice.

 

 

,,A participa la un concurs înseamnă a învăţa să accepţi că te poţi încadra în una din cele două categorii: cei care câştigă şi cei care pierd. Din perspectiva profesorului îndrumător, consider că se impun evidenţiate următoarele demersuri: verificarea nivelului de pregătire a elevilor din clasa pe care o conduce; decurgerea la un proces de adaptare curriculară la nivelul conţinuturilor evaluate, dar şi al strategiilor de instruire pe parcursul perioadei de pregătire; decurgerea la o gamă variată de exerciţii şi probleme, accesibilizare şi dozare riguroasă în elaborarea testelor; formarea unor abilităţi noi la elevi inclusiv cele privind organizarea timpului; creşterea motivaţiei pentru învăţare în condiţiile în care asigură trăirea unor experienţe de succes, atât pe perioada pregătirii, cât şi a concursului în sine; gestionarea eficientă a situaţiilor de eşec”, a declarat prof. Florica Nath.

 

 

În aceeaşi ordine de idei, prof. Tatiana Silveşan a precizat: ,,Proiectul se vrea o conştientizare atât a copiilor, cât şi a cadrelor didactice participante asupra modului în care matematica ne poate ajuta în viaţa noastră de zi cu zi”. „Formarea abilităţilor de a lucra cu concepte matematice şi formarea capacităţilor de a comunica utilizând limbajul matematic au fost principalele obiective pe care le-am urmărit”, a punctat prof. Lavoria Colceriu.

Raimond Petruţ

Recomandari

Alte Articole