Colegiul Național ,,George Coșbuc” din Năsăud aniversează un secol și jumătate de existență. Doina Pană, ministru delegat pentru Dialog Social consideră că unitatea de învățământ anterior amintită este una de elită ,,a învățământului bistrițean și românesc.”
Prezentă la manifestări, Doina Pană a precizat în discursul său: ,,Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” reprezintă, prin prisma rezultatelor incontestabile, o unitate de elită a învăţământului bistriţean şi românesc. Un secol şi jumătate de performanţă la înalt nivel în învăţământul românesc pentru Colegiul Naţional ”George Coşbuc” constituie o tradiţie unică, cu o pregnantă valoare simbolică şi, în acelaşi timp, o sursă de responsabilitate pentru întregul colectiv didactic. Mă bucur, astfel, într-un moment aniversar, să vă felicit pentru felul în care onoraţi această tradiţie şi o duceţi mai departe prin activitatea dumneavoastră. Admiraţia mea pentru tot ceea ce faceţi e cu atât mai mare cu cât cunosc bine dificultăţile prin care trece învăţământul românesc.”
Manifestările continuă astăzi, 4 octombrie, cu un vernisajul expoziţiei documentare şi de filatelie de la Muzeul Grăniceresc, la ora 15.30. Formațiile artistice ale liceului vor da o reprezentație în jurul orei 17, iar la 19 este programat un concert simfonic.
Raimond Petruț