Reacția preşedintelui Partidei Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud nu s-a lăsat prea mult așteptată, după ce pe geamurile unei covrigării din municipiu au fost scrise mesaje discriminatorii la adresa țiganilor.
,,Nu am citit cu stupoare, dar nici cu vădită teamă că nişte anonimi au scris pe geamurile unei covrigării situate în centrul istoric al municipiului Bistriţa – Moarte ţiganilor!!!!
Am citit însă cu repulsie faptul că unii, tot anonimi, cer eutanasierea ţiganilor, aşa, cumva, ca noi, ţiganii, să devenim câini, nişte bieţi câini. Cu toate aceste fapte, să ştiţi că eu nu cer moartea nimănui, nici măcar eutanasierea câinilor, cu atât mai puţin a unor oameni. Dar, mă văd obligat în calitatea mea de ţigan şi de consilier judeţean să vă cer să aveţi puţină decenţă, omenie şi toleranţă.
Tot în acest context, vă mai propun ceva domnilor anonimi: dacă vă simţiţi curaţi, nepătaţi şi credeţi în Dumnezeu, ridicaţi piatra şi loviţi-ne. Vă stăm la dispoziţie!!! Vă întreb, totuşi, dacă ura şi răutatea împotriva ţiganilor va rezolva multitudinea de probleme cu care se confruntă această ţară. Vă mai spun ceva cu toată sinceritatea – nu există pădure fără uscături, iar, eu ştiu că şi etnia pe care o reprezint are uscăturile ei, dar vă garantez cu mâna pe inima mea de român că sunt ţigani intelectuali, artişti, cântăreţi, ingineri, agenţi economici şi, care trăiesc de pe urma exclusivă a muncii lor.
Fac pe această cale, un apel către instituţiile abilitate şi autorităţiile locale şi judeţene să intervină ferm, trecând la monitorizarea acestor acte huliganice, asta pentru a preveni un conflict interetnic.
Nu voi încheia acest mesaj către toţii locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud înainte de-a vă cita din Sfânta Biblie, că tot suntem creştini, textul citat fiind de la Romani 13 şi vorbeşte despre ”Îngăduinţa creştinească” – ” Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”!”
Emil Neia Lăcătuş,
preşedinte Partida Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud