Polițiștii năsăudeni au depistat doi arădeni care transportau cu o autoutilitară porumb boabe, fără a deține documente de proveniență sau de însoțire a mărfii. Comercianții de ocazie aveau intenția de a vinde marfa pe raza comunei Rodna.
Cei doi au fost opriți în trafic în 22 octombrie, în jurul orei 01.40, pe Bulevardul Grănicerilor din Năsăud.
Poliţiştii de la investigarea fraudelor au constatat că aceştia transportau cantitatea de 2800 kg porumb boabe, ambalat in 80 de saci, fără a deţine documente de provenienţă sau de însoţire a mărfii.
În urma verificărilor, a rezultat că bărbatul de 43 de ani a cumpărat marfa fără documente legale, de la o persoană din localitatea Dorobanţi, judeţul Arad, în scopul de a o vinde pe raza localităţii Rodna din Bistriţa-Năsăud.
,,Întrucât cele două persoane nu au putut prezenta acte privind provenienţa cerealelor şi nici un alt document, poliţiştii au procedat la indisponibilizarea mijlocului de transport şi a cantităţii de porumb, în valoare de aprox. 30.000 lei” se precizează în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei.
Raimond Petruț