Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de viscol

Meteorologii au emis o atenționare pentru intervalul 09 decembrie, ora 11 – 10 decembrie, ora 09. Se vor semnala intensificări ale vântului, iar zăpadă va fi viscolită şi spulberată, Printre județele vizate se numără și Bistrița-Năsăud.

 

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp.
În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70….80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.

În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă favorizând apariţia poleiului.

 

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole