Pe parcursul istoriei, românii au luptat cu devotament pentru câştigarea independenţei, suveranităţii şi democraţiei ţării noastre. Noi, cei de astăzi, suntem obligaţi să apărăm cu orice preţ aceste valori.
Pentru a cinsti cum se cuvine aceste importante evenimente, la nivelul garnizoanei Bistriţa şi în localitataea Brăteni, s-au organizat şi desfăşurat o serie de activităţi astfel:
Vineri, 20.12.2013:
– orele 09.00, în localitatea Brăteni, comuna Sânmihaiul de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc un ceremonial militar-religios în memoria eroului Ioan SABĂU, căzut în data de 21.12.1989 în municipiul Cluj-Napoca.
– orele 12.00, la Troiţa Eroilor din Piaţa Petru Rareş municipiul Bistriţa, a avut loc un ceremonial militar şi religios de depuneri de coroane şi jerbe de flori la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai autorităţilor publice locale, militari din unităţile garnizoanei Bistriţa precum şi numeroşi locuitori ai municipiului. Activitatea s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare constituit de militari ai Brigăzii 81 Mecanizată”General GRIGORE BĂLAN”.
Activităţi similare s-au desfăşurat şi în unităţile subordonate brigăzii din garnizoanele Dej, Prundu-Bârgăului şi Turda.
Să ne cinstim eroii cum se cuvine şi să nu uităm că jertfa lor nu a fost zadarnică, pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă şi democratică.
Lt. col. Florin APĂFĂIAN