Deși a consumat băuturi alcoolice, un tânăr de 27 de ani, din Beclean, s-a urcat la volan, iar teribilismul său a dus la accidentarea gravă a două persoane și avarierea a trei autoturisme.
,,În 12.01.2014, ora 22:48, pe DN 17, în intersecţia cu strada C. D. Gherea din Beclean, pe direcţia de mers Bistriţa-Dej, numitul C.M.I. în vârstă de 27 de ani din oraşul Beclean, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a colizionat două autovehicule, care erau parcate în afara părţii carosabile” spune Virginia Roșca, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei tinere de 18 ani, din localitatea Căianu Mic şi a unui bărbat în vârstă de 23 de ani,din Beclean, pasageri în autoturismul condus de către tânărul în vârstă de 27 de ani.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Raimond Petruț