În ianuarie, județul Bistrița-Năsăud va fi luminat de steaua lui Eminescu

Vineri, 17 ianuarie, la ora 19 are loc premiera filmului ,,Câinele japonez”, avându-l ca protagonist pe Victor Rebengiuc. La doar o zi distanță va fi deschisă expoziția documentară Mihai Eminescu, în prezența lui Vasile Gogea și Dan Coman, precum și un concert extraordinar susținut de cei mai străluciți muzicieni din România. Toate aceste evenimente fac parte din programul Centrului Județean pentru Cultură  Bistrița-Năsăud, care sub egida „Luna ianuarie, Luna Eminescu”, ține să aducă un omagiu celui mare poet pe care l-a dat neamul românesc.

 

 

Programul complet al manifestărilor:

 

17 ianuarie ora 19.00 – Sinagoga Bistriţa – premieră de film: Câinele japonez.

Distributie: Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu. Film regizat de Tudor Cristian Jurgiu;

18 ianuarie ora 17.30 – Galeria Lina – deschiderea expoziţiei documentare Mihai Eminescu. Prezintă Vasile Gogea şi Dan Coman.

18 ianuarie ora 18.00 – Concert extraordinar „Artişti mici, talente mari” – 6 dintre cei mai străluciţi tineri muzicieni din România, în recital. Concertul marchează şi împlinirea a 69 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului.

24 ianuarie ora 19.00 – Sinagoga Bistriţa – Spectacol extraordinar de poezie şi muzică „Eminescu şi noi” realizat şi susţinut de marele actor Ion Caramitru şi legendarul muzician Aurelian Octav Popa (clarinet).

28 ianuarie ora 19.00 – Sinagoga Bistriţa – Spectacol de teatru „Lecţia de iluzionism” de Matei Vişniec, în distribuţia Teatrului Naţional Iaşi.

 

 

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole