Polițiștii din Bistrița-Năsăud au depistat 21 de elevi chiulangii

Miercuri, 26 februarie,  la nivelul Poliţiei oraşului Năsăud a fost organizată o acţiune pe linia absenteismului şcolar în mediul urban, ocazie cu care au fost depistaţi 14 elevi care nu frecventau cursurile, fiind găsiţi în diferite localuri.

 

 
Au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ, cu datele elevilor depistaţi în timpul acţiunii, în vederea luării măsurilor disciplinare de către conducerea acestor unităţi.
,,La aceeaşi dată, lucrătorii Postului de Poliție Maieru au efectuat o acțiune pentru depistarea elevilor care nu frecventează cursurile. Cu această ocazie au fost depistați în localurile publice din zona adiacentă unei unităţi şcolare un număr de şapte elevi” informează subinspector Virginia Roșca, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Aceștia au fost predaţi conducerii unităţii şcolare din care provin.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole