După ultimele estimări ale Companiei de Drumuri, doar 60 de kilometri de autostradă urmează să fie introduşi în circulaţie în 2014.
Vorbim despre 38,8 km pe autostrada Nădlac-Arad şi alţi 22 km pe Orăştie-Sibiu.
În 2012 şi 2013, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat contractele pentru construcţia celor două loturi în care este împărţită autostrada, Nădlac-Pecica şi, respectiv, Pecica-Arad.
Ulterior, contractul a fost câştigat de italienii de la Astaldi alături de nemţii de la Max Boegl, care ar trebui să livreze tronsonul în toamnă.
În ceea ce privește tronsonul de autostradă Orăștie-Sibiu, italienii de la Impregilo s-au angajat să termine 16 din cei 22 de kilometri ai tronsonului până la 15 iulie 2014, în timp ce restul de 6 kilometri, afectaţi de alunecări de teren, vor fi gata la 15 noiembrie 2014.pentru care s-au anunţat constructorii în primăvara anului 2011, nu este nici acum gata, în contextul în care pe 6 kilometri din cei peste 22 ai şoselei au apărut alunecări de teren ce au determinat întârzierea lucrărilor.
sursa: Ziarul Financiar
foto: www.sibiul.ro