În perioada 25 aprilie – 25 mai a.c., Ministerul Afacerilor Interne derulează la nivel național o campanie de informare și conștientizare a cetățenilor asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei pe durata alegerilor europarlamentare sub sloganul ” VOTEAZĂ LEGAL! ”
Campania de Informare VOTEAZĂ LEGAL este organizată la nivel naţional de către Ministerul Afacerilor Interne, din surse proprii. În cadrul acesteia vor fi postate 20.000 de afişe la secţiile de votare, în spaţiile publice şi la sediile instituţiilor MAI.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost constituit Centrul Județean de Comunicare în vederea asigurării coerenței mesajului instituțional în perioada premergătoare și pe timpul desfășurării scrutinului electoral, format din ofițerii de relații publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Instituției Prefectului.
În perioada 25 aprilie – 25 mai, membrii Centrului de Comunicare vor desfăşura acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul fraudei la vot şi a mitei electorale și, implicit, asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei pe durata alegerilor europarlamentare.
Conform noului Cod Penal votarea de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Totodată, conform art.386 alin 1, Cod penal oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Informarea și conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislației pe durata alegerilor europarlamentare reprezintă o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Interne.