Programul activităților dedicate deschiderii Pădurii-Parc Scullerward

Activităţile sportive şi de divertisment care vor marca deschiderea Pădurii-Parc Schullerwald au loc în acest week-end.

,,Bistriţenii dornici de mişcare în aer liber vor putea juca tenis de masă şi badminton, se vor putea căţăra pe un perete special amenajat sau parcurge cu bicicleta traseele special amenajate prin pădure.
Totodată, cei prezenţi vor putea face grătare sau chiar cumpăra mici, bere şi produse tradiţionale ale unor meşteri populari autohtoni”
, spune Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița.

Iată programul celor două zile:

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2014

I. Întreceri/demonstraţii sportive – jocuri şi concursuri

Orele 14.00-16.00
Demonstraţii sportive: C.S. Karate Bistriţa, C.S. Hercules;

Orele 14.00 – 16.00
Cupa Logos la fotbal – Asociaţia Gamaliel;

Orele 16.00-18.00
Jocuri şi concursuri sportive – C.S. Schreiner;

Orele 17.00-18.00
Meci de fotbal – grupele de juniori (2005-2006) – F.C. Gloria Bistriţa;

Orele 18.00-20.00
Meci demonstrativ „Gloriile fotbalului bistriţean”.

II. Folclor

Orele 15.00-18.00
Spectacol folcloric organizat de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”

DUMINICĂ, 6 IULIE

I. Întreceri/demonstraţii sportive – jocuri şi concursuri

Orele 12.00-17.00
„Cupa Liceelor” – fotbal şi baschet

Orele 14.00-15.00
Demonstraţii sportive – Asociaţia StarTin;

Orele 15.00-17.00
Demonstraţii skateboard, role, biciclete etc.;

Orele 16.00-18.00
Întreceri sportive

II. Muzică şi dans

Orele 15.00-19.00
Spectacol muzical coregrafic susţinut de trupe de muzică şi dans din municipiu: Floris, Top Dance Life, BN Ritm, Reborn streetdance, Antonia Ivaşcu, EMP, All for one, Hemera’s, Gravity.

Ora 19.00
Mega concert DIRECŢIA 5

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole