Tinerii în primul rând! Este sloganul Școlii de Vară a tinerilor social-democrați din regiunea de Nord-Vest, desfășurată week-end-ul trecut la Valea Măriilor, în comuna Șanț.
Cei peste 150 de tineri social-democrați din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Bihor, Satu Mare și Mureș, au avut ocazia să discute liber cu liderii Partidului Social Democrat, să participe la activități educaționale (workshop-uri cu tematici politice, sociale și de tineret), dar și la activități de socializare (paintball, tiroliană sau karaoke).
Alături de Președintele TSD, Mihai Sturzu, în mijlocul tinerilor au fost prezenți Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, Senatorul PSD Ioan Deneș, Deputatul PSD Daniel Suciu, Secretarul executiv al PSD B-N, primarul comunei Lechința, Romeo Florian, Președintele PSD Bistrița, Alexandru Bria și Președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Prezent la Școala de Vară, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan le-a vorbit tinerilor despre cariera sa politică și despre importanța pe care tinerii o pot avea în cadrul unui partid: Eram apropiat de vârsta voastră în momentul în care am decis să intru în politică și mă bucur că am făcut acest lucru. Știu cum e să fii tânăr, cu preocupările și tentațiile vârstei, dar cred că e important ca în orice moment să ne preocupe viitorul nostru și al națiunii noastre. Cred că este nevoie de oameni inteligenți în politică, cred că e nevoie de oameni cu bun simț în politică și sunt convins că în PSD e locul unor oameni ca voi!
Președintele TSD, Mihai Sturzu s-a declarat încântat de inițiativa tinerilor social-democrați din Bistrița și a transmis un mesaj clar de mobilizare pentru alegerile prezidențiale: ,,În toamnă avem o singură opțiune: Victor Ponta să fie președinte! Modul în care manageriază activitatea Guvernului, modul în care lucrează cu noi, cu tinerii, este semnalul că România are nevoie de un președinte ca Victor Ponta! Vreau să îi felicit pe colegii mei de la TSD Bistrița-Năsăud și pe președintele Bogdan Ivan pentru organizarea acestei școli de vară, care poate fi un foarte bun început pentru tinerii care își doresc o carieră politică: o Românie a oamenilor responsabili, o Românie a tinerilor meritoși!”
Președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan a mulțumit invitaților pentru prezența la Școala de Vară și a declarat: ,,Mă bucur că județul Bistrița-Năsăud găzduiește cel mai important eveniment al verii pentru tinerii social-democrați din Ardeal. Este un punct 0 de la care putem construi și putem construi frumos și pe termen lung! În mai puțin de jumătate de an putem avea un președinte al nostru! Un președinte tânăr, plecat din rândurile TSD, care poate întineri România. Vă îndemn să credeți în acest vis, vă îndemn că credeți în generația noastră și începând din acest moment să faceți campanie pentru Victor Ponta ca pentru voi înșivă!”
Biroul de presă
TSD Bistrița-Năsăud