În urma unui control efectuat de către polițiștii năsăudeni, în mașina unui șofer din Maramureș au fost descoperite 79.600 de țigarete, de proveniență ucraineană. Conducătorul auto nu a putut prezenta actele care să certifice de unde a cumpărat produsele din tutun.
,,La data de 31 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, fiind în serviciul de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe DN 17C, au oprit pe raza oraşului Năsăud un autoturism, condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Rona de Sus, judeţul Maramureş”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Valoarea de piaţă a ţigaretelor descoperite a fost estimată la aproximativ 56.000 de lei.
Faţă de conducătorul autoturismului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.