Ministerul Sănătăţii precizează că nu ia în calcul majorarea contribuţiilor la sănătate în acest an sau în anii următori.
Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate.
,,Nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.