Verde la educație pentru circulație (Galerie FOTO)

Pentru al doilea an consecutiv, poliţiştii bistriţeni, în parteneriat cu supermarketurile Lidl, au desfăşurat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud activităţi educativ-preventive în cadrul campaniei derulate la nivel naţional sub sloganul ,,Verde la educaţie pentru circulaţie”.

 

 

Sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 10.00, la cele trei supermarketuri partenere din municipiul Bistriţa şi oraşul Năsăud,  zeci de copii au participat la un joc demonstrativ organizat de către ofiţerii de prevenire a criminalităţii şi poliţiştii rutieri. În parcările magazinelor au fost amenajate puncte de informare şi au fost amplasate orăşele miniaturale unde cei mici au avut ocazia să înveţe cum să fie pietoni responsabili.

 Poliţiştii bistriţeni i-au învăţat pe copii semnificaţia semnelor de circulaţie şi cele mai importante reguli de care trebuie să ţină cont atunci când traversează strada. Ulterior, pe un covor demonstrativ, a fost simulată o traversare regulamentară, iar la finalul întâlnirii, sub îndrumarea poliţiştilor, copiii au avut ocazia să pună în practică ceea ce au învăţat, efectuând o traversare reală a străzii.

 Lidl a decis să răsplătească efortul celor mici prin oferirea unor cadouri simbolice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole