160 de ani de la înființarea Colegiului Naţional „George Coşbuc”- Năsăud

Pe 4 octombrie 1863 se înfiinţa Gimnaziul din Năsăud, cu predare în limba română, al patrulea din Transilvania, după cele de la Blaj, Beiuş, şi Braşov.
În cadrul gimnaziului a apărut după 1870 revista Muza Someşană, unde şi-a publicat primele poezii George Coşbuc.
De-a lungul timpului Gimnaziul a purtat mai multe nume: Liceul Român Grăniceresc din Năsăud, Liceul Grăniceresc „George Coşbuc”, din anul 1998 s-a numit Liceul „George Coşbuc”, iar în prezent poartă numele Colegiul Naţional „George Coşbuc”.
O instituție de învățământ din județ împlinește 160 de ani de existență, iar continuitatea sa are acel ceva ce ne face să fim mândri că pe meleagurile noastre educația a străbătut timpul.
Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viață, iar Colegiul Național George Coșbuc din Năsăud este un reper major al educației unde mii de elevi au învățat să trăiască frumos.

Recomandari

Alte Articole