Oferte de muncă pentru sudenții bistrițeni

La nivel naţional se organizează o selecţie pentru studenţii ce vor să muncească în Germania. Şi bistriţenii care vor să obţină un job peste hotare au şansa să participe. Cei interesaţi trebuie să aibă între 18 şi 35 de ani şi să aibă bune cunoştinţe de limba germană.

Sunt disponibile 60 de posturi pentru studenţii şi masteranzii care doresc să lucreze pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară.

Locurile de muncă sunt pentru o perioadă de minim două luni. Pentru a participa la selecţie, doritorii trebuie să aibă între 18 şi 35 de ani, să urmeze o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii la cursuri de zi şi cunoştinţe foarte bune de limba germană. Selecţia se oganizează în perioada 12 ianuarie – 6 februarie

Astfel, si depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană vor avea loc în perioada mentionata, de luni pana joi, intre orele 09.00 – 15.30 şi vineri intre orele 09.00 – 13.00, la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

În plus, pe site-ul agenţiei naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt postate toate formularele care trebuie completate în mod obligatoriu de studenţi. Vor fi acceptate doar dosarele care conţin toate documentele precizate pe site şi în anunţ. De asemenea, candidaţii din Bistriţa-Năsăud pot să se adreseze şi Biroului Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru informaţii suplimentare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole