Profesoara Narcisa Ilieș a renunțat la funcția de consilier local PNL pe care o deține din iunie 2012. Miercuri, 28 ianuarie, șeful grupului liberal din consiliul municipal, Gheorghe Tuță a depus la secretariatul primăriei documentele cu numele noului consilier liberal care îi va lua locul. Este vorba de Gavrilă Bența, vechi membru al fostului Partid Democrat Liberal.
Narcisa Ilieș și-a exprimat încă din toamna anului trecut, intenția de-a nu mai activa în cadrul consiliului municipal, motivul fiind unul cât se poate de simplu, ea nu agrea acest gen de activitate. Pentru că atunci, colegii din PDL au rugat să se mai gândească, nu a luat nici o decizie, însă acum hotărârea a fost una definitivă și irevocabilă. Cum, pe locul următor figura Geea Balaszy Titieni, plecată la Partidul Mișcarea Populară, rândul îi venea fostului viceprimar Cornel Ilieș. Cu toate acestea, Ilieș a declinat oferta PNL, astfel că noul consilier municipal liberal este Gavrilă Bența.
Narcisa Ilieș este profesoară , ea trăind în octombrie 2009, o adevărată dramă, soțul acesteia, Ciprian Ilieș, alături de alți cinci membri ai PDL, pierzându-și viața într-un tragic accident la Rupea Gară. Ciprian Ilieş, proaspăt numit director al Agenţiei de Dezvoltare Rurală şi Pescuit, se afla la volanul unui microbuz care s-a ciocnit de un TIR, el murind pe loc.