25 martie, zi de mare însemnătate pentru creştinii care sărbătoresc Buna Vestire, dar şi pentru poliţişti, care aniversează 193 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române, va fi marcată printr-o serie de manifestări.
Miercuri, 25 martie a.c., între orele 12.00-14.00, porțile Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud vor fi deschise pentru toți cei care doresc să fie alături de polițiștii bistriţeni, la ceas aniversar.
25 martie constituie un bun prilej pentru instituţia noastră de a promova profesia de poliţist în rândul tinerilor, motiv pentru care în incinta inspectoratului va fi amenajat un punct de informare pe această temă.
Totodată, cei interesaţi vor putea observa birourile în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea, iar în faţa sediului va fi amplasat un stand, în cadrul căruia vor fi expuse fotografii, pliante, şi materiale reprezentative despre activitatea poliţiei bistriţene.
În acelaşi interval orar, pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Bistriţa, vor fi prezentate de către poliţiştii Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi Serviciului de Ordine Publică autospecialele M.A.I., autolaboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la faţa locului, armele şi tehnica de intervenţie din dotare, şi vor avea loc demonstraţii de prindere şi mobilizare a infractorilor.
La data de 24 martie a.c., începând cu ora 12:00, la Catedrala Ortodoxă ,,Sfântul Apostol Andrei” din Beclean, Poliţia oraşului Beclean şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Beclean, vor organiza un seminar, în cadrul Proiectului ,,Tineri în siguranţă”, iar la data de 26 martie, începând cu ora 12:00, elevii Şcolii Generale nr. 1 din Bistriţa vor prezenta o scenetă, cu mesaj antiviolenţă, şi va avea loc premierea celor mai activi elevi în Campania Naţională ,,Copilărie fără delincvenţă”.
Cu această ocazie, lansăm invitația oficială de a ne fi alături în aceste momente aniversare.