În perioada 02-15 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud acţionează pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce vizează patrimoniul instituţiilor, agenţilor economici sau societăţilor comerciale.
Având în vedere creşterea volumului de masă monetară tranzacţionată şi a bunurilor aflate în circulaţie în perioada sărbătorilor pascale, precum şi existenţa unor elemente ce crează premisele amplificării riscului criminogen în manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare, prin comiterea infracţiunilor de tâlhărie sau furt de bunuri ori monedă asupra deţinătorilor acestora, poliţia bistriţeană intensifică activităţile specifice, aflate în competenţă, pentru prevenirea şi combaterea acestui gen de fapte.
Scopul acţiunilor îl constituie prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, precum şi a respectării legalităţii de către prestatorii de servicii de pază şi protecţie, monitorizare sau instalare sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
În perioada de referinţă activităţile de control şi evaluare vizează, cu precădere, identificarea deţinătorilor şi a societăţilor specializate care realizează transportul de valori, fără a respecta prevederile legale, precum şi prevenirea înregistrării faptelor de furt calificat şi tâlhărie, comise asupra persoanelor care efectuează operaţiuni cu valori monetare sau a personalului de pază şi protecţie.
POLIŢIŞTII BISTRIŢENI ACŢIONEAZĂ PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA INFRACŢIUNILOR CE VIZEAZĂ PATRIMONIUL INSTITUŢIILOR, AGENŢILOR ECONOMICI SAU SOCIETĂŢILOR COMERCIALE