Recomanările polițiștilor bistrițeni pentru o vacanță în siguranță

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente de circulaţie, Poliţia Rutieră recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • Să circule numai pe trotuare;
  • Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
  • Să nu se angajeze în traversarea străzilor în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;
  • Să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;
  • După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor.

 

Recomandăm, de asemenea, părinţilor să ţină cont de următoarele aspecte:

  • Supravegheaţi în permanenţă modul în care micii pietoni respectă regulile de deplasare pe drumul public;
  • Alegeţi locurile de joacă în spaţii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate;
  • Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

 

Referitor la circulaţia bicicletelor, poliţiştii recomandă copiilor, conducători ai acestor vehicule:

  • Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, să circule numai pe această pistă;
  • Să nu circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  • Să nu circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
    • Să nu se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  • Să nu circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
  • Să nu circule în paralel cu o altă bicicletă;
  • Să nu transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
  • Să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă;
  • Să nu traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
  • Să nu conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.
  • Să utilizeze casca de protecţie omologată.

 

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole