Moaştele Sfântului Anton de Padova vor fi aduse la Bistriţa

Moaştele Sfântului Anton de Padova vor fi aduse la sfârşitul săptămânii viitoare la Bistriţa. Credincioşii vor putea venera moaştele în perioada 28-30 octombrie.

Pe numele adevărat Ferdinand de Bouillon, Aton s-a născut la Lisabona, în Portugalia, în anul 1195. Deşi a făcut parte dintr-o familie de nobili, a renunţat la bunăstare şi s-a alăturat ordinului augustinian. Prima predică a ţinut-o într-o biserică din San Paolo. Atât de mult a impresionat oamenii de acolo încât a început să călătorească în Franţa şi Italia pentru a evangheliza şi a preda teologia. Sfârşitul şi l-a găsit la Padova, în 1231, răpus de hidropizie.

La Bistriţa moaştele Sfântului Anton vor fi aduse la Biserica Greco-Catolică „Bunavestire”, vineri, 28 octombrie, de la ora 16:00. Credincioşii interesaţi se pot orienta după următorul program:

 

VINERI 28 OCTOMBRIE 2011

 Ora 16:00 – Întâmpinarea moaştelor şi a statuii Sfântului Anton;

            Prezentarea relicvei, Rugăciune de mulţumire, Oficiu de rugăciune închinat

Sfântului Anton

Ora 17:00 – Sfânta Liturghie

Ora 18:00 – Binecuvântarea familiilor, Rugăciuni şi venerări particulare

 SÂMBĂTĂ 29 OCTOMBRIE 2011

 Ora 08:00 – Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 09:00 – SfântaLiturghie

Ora 10:00 – Oficiu de binecuvântare a familiilor, Rugăciuni şi venerări  particulare

Ora 17:00 – SfântaLiturghie

Ora 18:00 – Oficiu de vindecare – Ungere de obşte

 DUMINICĂ 30 OCTOMBRIE 2011

 Ora 09:00 – Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

Ora 12:00 – Oficiu de binecuvântare a familiilor

Ora 12:30 – 15:00 – Rugăciuni particulare

Ora 15:00 – 16:30 – Vizitarea cu moaştele Sfântului Anton a bolnavilor nedeplasabili

Ora 17:00 – SfântaLiturghie

Ora 18:00 – 19:00 – Venerări particulare

Sfântul Anton de Padova este considerat sfântul universal. El scapă de moarte, fereşte de erezii, de nenorociri, de diavol şi de ispitele lui, de lepră şi de bolile molipsitoare şi incurabile; însănătoşeşte pe toţi bolnavii care aleargă la dânsul cu încredere, ajută călătorii pe ape; îi eliberează pe robi, pe prizonieri şi pe surghiuniţi; află lucrurile pierdute; scapă şi fereşte de orice soi de primejdii şi ajută în orice fel de lipsuri.

VINERI 28 OCTOMBRIE 2011

 

Ora 16:00 – Întâmpinarea moaştelor şi a statuii Sfântului Anton;

            Prezentarea relicvei, Rugăciune de mulţumire, Oficiu de rugăciune închinat

Sfântului Anton

Ora 17:00 – Sfânta Liturghie

Ora 18:00 – Binecuvântarea familiilor, Rugăciuni şi venerări particulare

 

SÂMBĂTĂ 29 OCTOMBRIE 2011

 

Ora 08:00 – Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 09:00 – SfântaLiturghie

Ora 10:00 – Oficiu de binecuvântare a familiilor, Rugăciuni şi venerări  particulare

Ora 17:00 – SfântaLiturghie

Ora 18:00 – Oficiu de vindecare – Ungere de obşte

 

DUMINICĂ 30 OCTOMBRIE 2011

 

Ora 09:00 – Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

Ora 12:00 – Oficiu de binecuvântare a familiilor

Ora 12:30 – 15:00 – Rugăciuni particulare

Ora 15:00 – 16:30 – Vizitarea cu moaştele Sfântului Anton a bolnavilor nedeplasabili

Ora 17:00 – SfântaLiturghie

Ora 18:00 – 19:00 – Venerări particulare

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole