Ziua Păsărilor Migratoare a fost marcată la două școli din Bistrița-Năsăud

Pentru a marca Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare, sărbătorită anual în al doilea sfârșit de săptămână al lunii mai, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud a organizat, în data de 7-8 mai 2015, activității de informare şi conştientizare a elevilor clasei I A de la Şcola Gimnazială “Avram Iancu” din Bistriţa și ai elevilor din clasa I de la Școala Gimnazială „Iustin Iliesiu” din Anieș.

Astfel, elevii au avut ocazia să vizioneze diferite proiecţii și prezentări, având ca temă păsările migratoare, specii de păsări migratoare din jurul nostru și conservarea speciilor de păsări sălbatice din judeţul Bistriţa-Năsăud. La școala din Anieș a fost organizată și o activitate de observare a păsărilor în teren împreună cu reprezentanții Administrației Parcului Național Munții Rodnei și Clubul „Scatii” din Anieș, afiliat Societății Ornitologice Române.

Tema de anul acesta: „Energia – să o facem prietenoasă păsărilor” a subliniat importanța implementării tehnologiilor pentru crearea energiei într-un mod care să prevină, să reducă și să atenueze impactul negativ al acestora asupra păsărilor migratoare și a habitatelor acestora. Totodată, este necesară informarea și conștientizarea populației, dar și a factorilor de decizie, cu privire la pericolul care s-a creat, în ultimul timp, prin dezvoltarea industriei energetice care utilizează surse neconvenționale de energie, ca răspuns la reducerea emisiilor de carbon, dar care pot provoca alte dezechilibre inclusiv asupra biodiversității dacă nu sunt evaluate toate riscurile.

Pentru protejarea şi conservarea speciilor de păsări sălbatice, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud a fost declarată Aria de Protecţie Avifaunistică (SPA) Munţii Rodnei, pentru protejarea a 16 specii de păsări sălbatice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole