Azi, un bărbat în vârstă de 79 de ani a fost găsit căzut în stradă, la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Ursului din municipiul Bistriţa.
Primul echipaj ajuns la locul solicitării, de la Serviciul de Ambulanta Judetean Bistrita-Nasaud, a găsit victima în stop cardiorespirator, posibil în urma unui infarct. Imediat, a ajuns la locul indicat şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi, împreună, cele două echipaje au început manevrele de resuscitare pentru bărbatul care se afla în stare critică.
După câteva minute de luptă contracronometru, bărbatul a răspuns manevrelor salvatorilor, astfel că a fost stabilizat şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru continuarea investigaţiilor medicale necesare.