Controale în trafic în județul Bistrița-Năsăud

Controale în trafic în județul Bistrița-Năsăud pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și a faptelor ilegale din domeniul transportului de persoane, mărfuri și produse accizabile.

Acțiunile de ieri au avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul transportului de persoane, mărfuri și produse accizabile. De asemenea, s-a acționat și pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, migrației ilegale și a traficului de persoane.

La acțiune au participat polițiști din cadrul mai multor servicii județene și secții de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Aproximativ 40 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Ordine Publică au fost prezenți în trafic, unde au efectuat controale de specialitate, pe DN 17 și DN 17C, în patru localități de pe valea Bârgăului și valea Sălăuței. Tot cu aceeași ocazie a fost folosit și un câine polițist de urmă, specializat în detectarea tutunului.

Cu ocazia acțiunii, au fost constatate și aplicate 30 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și 3 la Legea 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, toate în valoare de 12 630 lei. De asemenea au fost retrase 3 certificate de înmatriculare pentru diverse nereguli.
Galerie foto

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole