Începând cu finele lunii mai 2017, absolvenţii învăţământului liceal sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
Conform Ordinului nr.4577/2016 al Ministerului Educaţiei Nationale privind structura anului şcolar 2016-2017, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 26 mai 2017, pentru clasele terminale din învăţământul liceal.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la agenţie beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională.
Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrati la A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare , pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă în cuantum de 250 lei.
Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.
A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2017, că data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2016 – 2017 este 26 mai 2017 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat.
Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).
Înregistrarea absolvenţilor din promoţia 2017 ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă se realizează la sediul A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud din Bistriţa, str. Gării, nr.2 – 4, şi la sediul A.L.O.F.M. Năsăud, str. Mihai Eminescu, nr.1 şi Punct de Lucru Beclean, str.1 Decembrie, nr.5, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul absolvenţii, pe baza următoarelor documente:
– BI / CI – original şi copie;
– Certificate de naştere, căsătorie în original şi copie;
– Act de studii sau adeverinţă – original şi copie (în cazul absolvenţilor de liceu – certificate de absolvire, specificată data absolvirii);
– Adeverinţă medicală – cu menţiunea “Apt pentru muncă” sau cu eventuale restricţii medicale;
– Acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare;
– Dosar plic;
Spitalul Județean Bistrița va fi modernizat
A fost semnat contractul de proiectare și execuție a reabilitării și...
Deschide