La data de 10 septembrie a.c., un tânăr, de 22 ani, din Josenii Bîrgăului, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin localitate a întrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Tânărul a fost identificat ulterior de polițiști.
În urma accidentului a rezultat rănirea unei persoane, pasageră în autoturismul colizionat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul tânărului de 22 ani.
Cercetările continuă de Serviciul Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
***
La data de 10 septembrie a.c., un bărbat, de 41 ani, din Arcalia, în tip ce conducea un autoturism pe DJ 172G, prin localitate a pierdut controlul acestuia, părăsind partea carosabilă și colizionând un stâlp.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
***
La aceeași dată, 10 septembrie a.c., un bărbat, de 29 ani, din Teaca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 173, prin localitate, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un gard.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.
Cercetările continuă de Secția 1 Poliție Rurală Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.