La data de 20 septembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Bistrița-Năsăud și Garda Forestieră Bistrița-Năsăud au acționat pe linia combaterii delictelor silvice în incinta stației CFR Rodna.
În urma activităților desfășurate, a fost identificată o societate comercială, care a depozitat cantitatea de 72 mc de material lemnos, pe un teren, aflat pe raza stației CFR Rodna, fără îndeplinirea condițiilor legale.
Cu această ocazie, polițiștii au sancționat societatea comercială, conform Legii 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3000 lei. Cantitatea de 72 mc de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, în incinta stației CFR Rodna a fost găsită abandonată, cantitatea de 19 mc de material lemnos, care, de asemenea a fost ridicată în vederea confiscării.