Peste 62.000 de materiale pirotehnice confiscate de jandarmii din Bistrița

Miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, jandarmii aflaţi într-o acţiune de patrulare în zona pieţei Decebal, s-au autosesizat când în faţa unui magazin au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, care comercializa obiecte pirotehnice din categoria I.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au găsit peste 62.000 de petarde, interzise la deţinere, ca urmare i-au întocmit acestuia actele de sesizare, având în vedere că deţinerea sau orice operațiune cu materii explozive efectuate fără drept constituie infracțiune, conform Legii 126 din 1995, republicată, art. 37, lit.a. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.
Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoane juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile amenajate, în condiţiile legii. De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze mai atent copiii, deoarece sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Jandarmii bistriţeni vor executa în continuare astfel de acţiuni specifice pentru prevenirea unor asemenea fapte şi recomandă cetățenilor să nu achiziționeze materiale pirotehnice de la persoane neautorizate, deoarece manevrate necorespunzător, acestea reprezintă un real pericol, preponderent pentru viaţa şi integritatea fizică, provocând un număr mare de victime în fiecare an.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole